Îți place să împarți cu ceilalți rețetele pe care le descoperi sau chiar pe cele pe care le-ai inventat? Oricare ar fi răspunsul tău, azi ne-am propus să îți prezentăm sau, de ce nu, să-ți reamintim care sunt cele cinci moduri în care telefonul tău te poate ajuta să te simți mai confortabil în bucătărie.

Poți urmări rețete online

Recunoaște, unul dintre cele mai mari avantaje de a avea acces la internet pe telefon este acela că nu mai e nevoie să cauți într-o carte de bucate robustă o rețetă pe care vrei s-o pregătești cu drag pentru cină. 

E suficient să deblochezi telefonul și să cauți pe YouTube o rețetă video din care să înțelegi, în câteva minute, cum trebuie să combini ingredientele pentru ca rezultatul să fie unul cu adevărat delicios. Iar asta o poți face de pe orice smartphone, indiferent dacă încă mai folosești un iPhone 7 Plus sau un model mai nou apărut pe piață, pentru că informația va ajunge la fel de ușor la tine. Important este să urmezi cât de bine poți instrucțiunile primite în clipul vizionat.

Poți folosi timerul de pe telefon

Temporizatorul telefonului este perfect și la îndemână, mai ales dacă obișnuiești să te ocupi de prepararea mai multor feluri de mâncare deodată. Cu alte cuvinte, după ce ai setat timerul, îți poți vedea în continuare de treabă, pentru că telefonul te va anunța când e gata plăcinta pe care ai pus-o la copt, când s-au fiert pastele sau când e momentul să scoți aluatul din congelator. 

Nu uita, nimănui nu îi place mâncarea arsă, așa că folosește la maximum această funcție a telefonului tău. În plus, dacă te ocupi simultan de mai multe treburi, poți activa asistentul vocal (cu „Hei, Google”, dacă folosești un telefon cu Android, sau cu „Hei, Siri”, dacă ești fan al telefoanelor Apple), pentru a cere să-ți fie setat un timer ideal. 

Poți utiliza lanterna telefonului

Probabil una dintre cele mai vechi funcții, indiferent că vorbim de telefoane ieftine sau unele premium, este lanterna, pe care o poți folosi în atât de multe direcții. Una dintre ele, de care punem pariu că ai profitat măcar o dată, este aceea de a verifica în cuptor stadiul de preparare a mâncării pe care o gătești.

Chiar dacă unele cuptoare, mai ales cele mai noi, au încorporată o lumină interioară, de cele mai multe ori aceasta este insuficientă pentru a vedea în detaliu ce se întâmplă cu preparatul din tavă. 

Dar lanterna telefonului este suficient de puternică pentru a putea fi folosită și în acest sens. Așa că nu ezita să profiți de ea, atunci când e prea devreme să deschizi ușa cuptorului. 

Poți transforma mai ușor unitățile de măsură

Suntem siguri că ai găsit măcar o dată o rețetă ale cărei ingrediente erau scrise cu uncii (Oz) în loc de grame sau mililitri. E posibil să nu poți face întotdeauna calculul în minte, mai ales dacă vorbim de numere mai complexe. 

Lasă conversiile dificile pe seama calculatorului din telefon. Tu asigură-te doar că ai toate ingredientele la îndemână, smartphone-ul va calcula pentru tine cât înseamnă un pahar în mililitri. 

Poți primi ajutorul de care ai putea avea nevoie

Iar dacă ai uitat să cumperi un ingredient fără de care rețeta ta nu ar avea sens, poți oricând apela la asul din mânecă. Sau, mai bine zis, la ajutorul din telefon. 

Cu siguranță ai pe telefon măcar o aplicație de livrare acasă a cumpărăturilor. Iar dacă nu ai, poți oricând downloada una. În câteva minute, lista ta de ingrediente poate fi reîntregită și te poți desfășura în voie! Orice bucătar bun știe când să apeleze la ajutor, atunci când vrea să-și facă oaspeții la masă fericiți.

Și, nu în ultimul rând, telefonul te poate ajuta să creezi în bucătărie un spațiu ideal pentru arta culinară, dacă adaugi ingredientelor atent alese și ideilor îndrăznețe un playlist pe măsură. Pune-ți pe fundal muzica preferată sau cea care te inspiră și apucă-te de gătit. Iar la final, neapărat, mai folosește-te o ultimă dată de telefon pentru a fotografia sau filma rezultatul și pentru a-l împărtăși și prietenilor tăi, pe social media!

Tu cum altfel îți mai folosești telefonul când gătești?