Aceştia folosesc numeroase trucuri, care să îi facă pe clienţi să cheltuiască mult mai mulţi bani decât şi-au propus, atunci când ajung în magazin. 

Ce trebuie să faci pentru a cheltui mai puţin bani când mergi la supermarket?

În primul rând planifică exact meniul săptămânal sau bisăptămânal. Fă o listă de cumpărături şi adaugă mărcile şi preţurile produselor pe care vrei să le achiziţionezi şi nu uita să verifici şi data de expirare a produselor. De asemenea, este foarte important să mergi la cumpărături după ce ai mâncat, altfel vei fi tentat să pui în coş numeroase produse de care nu ai nevoie. 

6 trucuri ale supermarketurilor pentru a te face să cheltuiești mai mult

Așa că țineți cont de aceste trucuri de marketing și cumpărați mai inteligent:

Cu cât este mai mare căruciorul, cu atât mai rău. Dimensiunile sale sunt din ce în ce mai mari și există un motiv: vei cumpăra mai mult. Văzând căruciorul gol, vei dori în mod inconștient să îl umpli. 

În general, oamenii cumpără produsele care se află la nivelul ochilor, tocmai din acest motiv retailerii aşază pe aceste rafturi mărcile şi produsele mai scumpe. 

Ceea ce ai cu adevărat nevoie se află în cele mai ascunse locuri. Sigur ai observat că pentru a ajunge la hârtia igienică a trebuit să mergi până la jumătatea supermarketului, așa că nu-ți lua ochii de la țintă!

Casele de marcat sunt poziţionate pe stânga. Cea mai mare parte a populației este dreptace așa că vânzătorii se asigură că trecem prin cât mai multe alei înainte de a  plăti produsele.

Produsele de la casa de marcat. Aproape nimeni nu poate rezista gumei de mestecat, revistelor și batoanelor energizante în timp ce își așteaptă rândul la casierie. Dacă vi se face sete, nu vă faceți griji, veți găsi și apă sau băuturi răcoritoare.

Cumpărăturile online şi livrarea la domiciliu. Multe persoane au impresia că vor cheltui mai puţin dacă fac cumpărăturile online. Din păcate nu este aşa deoarece de foarte multe ori ajungem să cumpărăm mai mult pentru a completa suma pentru livrare gratuită. 

foto: unsplash