Declarațiile lui Vladimir Putin, care conduc spre ipoteza folosirii armelor nucleare de către Rusia, au crescut și ele nivelul de îngrijorare și toata lumea vrea să știe ce are de făcut în cazul unui incident nuclear.

Dr. Alexander Leaf, de la Massachusetts General Hospital și Harvard Medical School, a publicat un studiu privind mâncarea și nutriția în cazul unui război nuclear, în care atrage atenția că milioane de oameni ar putea muri de foame în primii ani ai iernii nucleare. Contaminarea solului și a aerului ar face ca orice mâncare să fie alterată, așa că este indicat să ai provizii de alimente și apă.

Ce alimente pot fi consumate în siguranță

Orice aliment ambalat poate fi consumat în deplină siguranță, dar și cele care se aflau în spații închise în momentul incidentului.

Conservele în cutii de metal, conservele la borcan, alimentele ambalate în plastic sunt sigure pentru consum. Curățați bine ambalajele înainte, însă, pentru a evita o eventuală contaminare a conținutului cu reziduuri.

Carnea crudă poate fi consumată și gătită dacă a fost ambalată în prealabil. Marcus Fitch, specialist militar în apărare chimică, biologică, radiologică și nucleară, atrage atenția că, dacă vreți să consumați carne de la animale sacrificate, trebuie să îndepărtați pielea și să evitați carnea care este aproape de oase și articulații. 

Ouăle sunt sigure pentru consum, la fel și legumele precum cartofii, napii, morcovii și alte rădăcinoase, cu condiția să fie bine spălate și curățate; atenție, însă, dacă plouă, pentru că apa căzută din atmosferă va contamina solul și, implicit, tot ce crește din el și tot ce se hrănește cu plante. 

Bananele, merele, perele, roșiile și alte fructe ce pot fi curățate de coajă sunt, de asemenea, sigure pentru consum. Salata, smochinele, piersicile, caisele, varza e bine să fie mâncate doar în cazuri de urgență și după ce au fost bine spălate.

Băuturile și apa îmbuteliată sunt și ele sigure

„În urma unei urgenţe nucleare sau radiologice, alimentele pot fi contaminate cu material radioactiv. Pe suprafaţa fructelor, legumelor, sau furajelor pentru animale poate ajunge material radioactiv, prin depunere din aer sau din apa de precipitaţii. În timp, radioactivitatea se poate concentra şi în interiorul alimentelor, pe măsură ce radionuclizii sunt transferaţi în recolte sau la animale prin intermediul solului, sau în râuri, lacuri şi mări, unde radionuclizii sunt încorporaţi în peşti şi crustacee. Mărimea riscului depinde de amestecul de radionuclizi şi de nivelul de contaminare eliberat în decursul accidentului”, anunță INSP, în Ghidul pentru populație în caz de urgență radiologică și nucleară.