Ca sa-ti reuseasca de fiecare data sosul de vinegreta, respecta intotdeauna cantitatile de baza: 1 lingura de otet la 2 linguri de ulei.

Important este sa folosesti ingrediente de calitate. Ca otet, poti folosi otet de vin, otet balsamic si chiar otet de mere. Mustarul recomandat este cel de Dijon. Cat despre ulei, reteta clasica este cu ulei de masline, insa poti da un plus de aroma cu un ulei de alune, de nuci aromate, de canola sau de seminte de struguri. Piperul, evident, trebuie sa fie proaspat macinat.

Ingrediente:

  • 1 lingura otet de vin sau balsamic
  • putina sare
  • 1 lingurita mustar de Dijon
  • 2 linguri de ulei de masline
  • piper

Mod de preparare:
Intr-un bol de marime medie, pune otetul, sarea si amesteca bine. Adauga mustarul, amesteca bine din nou. Apoi, adauga uleiul de masline, amestecand incontinuu pana devine omogen. Adauga piper dupa gust si serveste.