Timp preparare:
> 2h
Dificultate:
mediu
Bucatarie:
Internationala
Metoda de preparare

Pentru blat:

  • 4 oua
  • 180 ml lapte batut
  • 60 ml cafea tare preparata (espresso)
  • 50 ml ulei
  • 1 lingurita extract vanilie
  • 175gr ciocolata neagra
  • 100 gr unt
  • 300 gr zahar
  • 50 gr cacao
  • 270 gr faina
  • 1 lingurita praf copt
  • 1/2 lingurita bicarbonat sodiu
  • 1 praf sare

Pentru umplutura de zmeura

  • 350 gr zmeura proaspata sau congelata
  • 100 gr zahar
  • 3 lingurite suc de lamaie proaspat stors

Pentru umplutura de ciocolata

  • 250 g ciocolata cu lapte
  • 2 lingurite unt

Pentru insiropat:

  • 50 ml cafea tare preparata (espresso)
  • 50 ml lichior de cafea
  • 1 lingurita extract de cafea
  • 3 lingurite zahar

Metoda de preparare

Mai intai incingeti cuptorul la 200 grade C.

Pregatiti o forma de tort rotunda cu diametrul de 18 cm. Ungeti-o cu unt si tapetati fundul ei cu hartie de copt.

Intr-o craticioara puneti zmeura, zaharul si sucul de lamaie. Lasati sa fiarba pe foc impreuna pana ce obtineti un sos legat ca dulceata si puneti la racit. Preparati espresso si lasati sa se raceasca.

Intr-un castron incapator amestecati ingredientele uscate: faina, cacaoa, praful de copt, bicarbonatul de sodiu, sarea.

Intr-un castron pe care l-ati pus la bain marin puneti ciocolata neagra si untul sa se topeasca. Luati de pe foc si amestecati bine, lasati deoparte sa se raceasca.

Intr-un castron mediu bateti cu telul ouale, impreuna cu laptele batut, uleiul, zaharul si extractul de vanilie. Adaugati espresso rece si amestecati, dupa care adaugati si cicolata topita impreuna cu untul. Turnati amestecul lichid in castronul cu ingredientele uscate si amestecati bine.

Turnati in forma de tort pregatita numai jumatate din compozitie. Coaceti pentru 30 de minute. Lasati blatul sa se raceasca usor in forma, dupa care il scoateti pe un gratar sa se raceasca complet. Repetati operatiunea si pentru cealalta jumatate de compozitie. Veti obtine doua blaturi de tort. Taiati partea rotunda de sus a blaturilor. Fiecare blat il taiati in doua, astfel incat in total sa obtineti 4 felii de blat.

Intr-un castronel mai mic amestecati toate ingredientele de mai sus. Cu ajutorul unei pensule insiropati blaturile. Puneti pe bain marin ciocolata cu lapte si untul. Cand s-au topit, luati de pe foc si lasati deoparte.

Peste blaturile insiropate puneti un strat subtire de ciocolata cu lapte (cam 2 linguri), dupa care compozitia de zmeura (tot cam 2 linguri). Alternati blaturile cu ciocolata si zmeura, avand grija sa insiropati si ultimul blat.

La sfarsit, turnati restul de ciocolata cu lapte, lasand darele de ciocolata sa navaleasca peste tort. Ornati imediat cu zmeura si frunze de menta proaspete.

Multumim Andreei pentru reteta. Mai multe gasiti pe blogul ei andreeachinesefood