Timp preparare:
< 30 min
Dificultate:
usor
Bucatarie:
Internationala

O salata perfecta si colorata pentru zilele de vara, care aduna toate bunatatile din gradina: dovlecei, rosii coapte si ierburi aromate. Poti folosi si dovlecei obisnuiti in loc de zucchini, care odata copti pe gratar vor face ca toate aromele din dressing sa se contopeasca frumos cu restul ingredientelor.

Metoda de preparare

Incinge un grill pe aragaz la foc mediu. Taie zucchini in sferturi si unge-i cu ulei de masline. Coace-i pe grill cate 5 minute pe fiecare parte, dar ai grija sa nu devina prea moi. Cand sunt gata taie fiecare bucata de zucchini in cubulete.

Intre timp pregateste si rosiile taindu-le in jumatati. Amesteca-le cu bucatelele de zucchini.

Toaca ierburile marunt, astfel incat sa obtii 2 linguri de amestec de ierburi aromatice pe care sa il adaugi peste legume. 

Pregateste un dressing dintr-o lingura de ulei, otetul balsamic, sare, piper si parmezan pe care sa il torni peste salata.

Sursa reteta si foto: The Kitchn