Beyonce este una dintre vedetele care au recunoscut că sunt pofticioase şi nu se pot abţine de la mâncare. Şi totuşi cum face să arate mereu impecabil? Ei bine, talia subţire cu eforturi se ţine!

Cum a slăbit Beyonce 30 de kilograme în timp record

Queen B nu se poate lăuda că arată ca trasă prin inel indiferent ce ar mânca. Dieta sa de 22 de zile a ajutat-o să scape rapid de kilogramele în plus cu care a rămas după prima sarcină. Rezultatele au fost spectaculoase, astfel că artista ţine de atunci în fiecare an dieta bazată pe un principiu simplu, explicat chiar de nutriţionistul său.

Secretul siluetei lui Beyonce

Dieta lui Beyonce este una vegană, bazată pe ingrediente organice. Cântăreaţa mănâncă doar alimente pe bază de plante, legume şi fructe şi a renunţat la cele procesate. Are trei mese pe zi, de preferat la ore fixe, iar regimul alimentar este dublat de 30 de minute de sport în fiecare zi şi de un consum ridicat de apă.

Ce nu ai voie în dieta Beyonce? Soia, lactate şi alimente ce conţin gluten.

Cum arată mesele lui Beyonce într-o zi de regim? La micul dejun - budincă din seminţe de chia şi vanilie şi o porţie de fructe de pădure; la prânz - salată de varză roşie cu măr verde şi susan şi un cartof copt; gustarea poate fi un sfert de ceaşcă de hummus cu seminţede cânepă şi legume, iar la cină Beyonce mănâncă salată verde cu fasole neagră şi quinoa cu sos de chimion. După o zi de regim, vedeta are "dezlegare" la un desert, însă acesta trebuie să fie unul uşor, fără conţinut ridicat de zahăr, cum ar fi ciocolată neagră sau o spumă de banane.

Alte alimente permise în dieta supervedetei sunt lapte de migdale, unt de migdale, plante cu frunze verzi (spanac, kale), ardei gras, castraveţi, verdeaţă, dovlecei, roşii cherry sau cartofi dulci.

De ce dietă de 22 de zile? Explicaţia nutriţionistului Marco Borge, care este şi instructorul personal al lui Beyonce este că obiceiurile alimentare sănătoase au nevoie de 21 de zile pentru a deveni reflex; tot de atâtea zile ai nevoie şi pentru a scăpa de un obicei greşit. Din ziua 22, noua dietă devine rutină şi nu vei mai simţi că eşti la cură.

Dieta de 22 de zile este una sănătoasă şi promite o slăbire armonioasă. Este mult mai uşor de ţinut de vegani şi de cei care obişnuiesc să postească; cei obişnuiţi cu cel puţin o masă cu carne pe zi ar putea, însă, să găsească acest regim imposibil de ţinut.

Sursa foto: shutterstock.com