Mulți suferă de complicaţiilor digestive precum:  greaţă, senzaţie de greutate în stomac, balonare şi uneori chiar vomă şi diaree.

Nutriționistul Mihaela Bilic ne ajută să nu acumulăm prea multe kilograme în această perioadă de răsfăț culinar. Vedeta ne asigură că posibil să ne bucurăm de sărbători și să ne menținem în continuare greutatea normală.

Bilic propune o strategie culinară pentru Sărbători:

"Mai e un pic până la Crăciun, așa că vă propun o analiză a meniului de sărbători. Cum să facem să mâncăm din toate fără să ne alegem cu o indigestie? Iată câteva recomandări culinare care pot face diferența:

- Spațiați și temporizați felurile de mâncare, puteți mânca din toate însă nu tot la o singură masă! Consumați aperitivele dimineața, ciorba și sarmalele la prânz iar friptura și cozonacul la masa de seară. O altă variantă ar fi să vă mulțumiți cu jumătate de porție, în felul acesta puteți gusta din mai multe preparate la o singură masă și să rămâneți în același buget de calorii.

- Faceți pauze de 2-3 ore între mese, încercați să ieșiți la aer liber și să faceți puțină mișcare – preparatele culinare sunt cu atât mai gustoase cu cât ne este mai foame. Dacă anticipați un festin, în orele premergătoare consumați doar iaurt sau ciorbă ca să lăsați loc pentru ospățul ce va urma. Piftia este și ea un fel dietetic de mâncare, care ține de foame cu puține calorii.

- Preparatele din porc pentru aperitiv de tipul tobă lebăr caltaboș sau afumături sunt concentrate în gust, grăsime și calorii; tăiați-le în felii subțiri, iar dacă țineți la siluetă mâncați-le cu legume, nu cu pâine – bastonașe de castravete ardei gras gulie ridichi sau chiar murături. Cat despre salata de boeuf, este tot un aperitiv bogat în grăsime; fiți zgârciți cu maioneza și consumați-o fără pâine, are cartofi din belșug.

- Sarmalele sunt un fel de mâncare complet și echilibrat, cu condiția să nu folosiți carne foarte împănată și să nu adăugați la fiert ulei vegetal. Sarmalele nu trebuie să fiarbă în grăsime ca să fie gustoase, folosiți condimente suc de roșii și zeamă de varză. Dacă au mult orez nici de mămăligă nu mai e nevoie, un ardei iute ajunge.

- Despre friptură numai de bine indiferent că este făcută la grătar sau la cuptor. Are calorii negative care satură și ajută la slăbit, însă contează ce bucățică alegem: conținutul de grăsime variază de la 3-4% pentru mușchiuleț până la 20% pentru ceafa bine împănată. Dacă vreți să rămână prietena siluetei nu o mâncați cu pâine sau cartofi, ci puneți lângă ea o salată mare de legume sau murături.

- La tochitură și cârnați secretul stă în prăjeală; preparați-le înăbușit în loc să le prăjiți în ulei. Prin încălzire o mare parte din grăsimea din carne se topește și rămâne în cratiță, deci produsul final e mai dietetic și mai ușor de digerat dacă a fost gătit înăbușit.

- Cozonacul și turta dulce sunt deserturi tradiționale de Crăciun, mai puțin periculoase pentru siluetă decât prăjiturile și torturile. Cozonacul este mai degrabă o pâine dulce și cu cat e mai pufos, cu atât e mai dietetic. Atenție, umplutura de nucă și zahăr poate dubla conținutul de calorii, deci păstrați proporțiile corecte.

- Alcoolul este și el un ingredient esențial pentru buna dispoziție, cele mai sigure variante ca aport de calorii sunt vinul, șampania și Prosecco. Socotiți 80 cal pentru fiecare pahar și consumați 2 pahare de apă pentru fiecare pahar de vin, în felul acesta ajutați ficatul să elimine alcoolul din circulație. Iar dacă ați exagerat cu cantitatea, tot hidratarea rezolvă mahmureala de a 2-a zi, adică apă, cafea, ciorbă sau zeamă de varză.

- Nu nu ultimul rând acordați atenție ținutei – hainele mulate, elegante și strânse pe talie ne ajută să mâncăm mai încet și mai puțin, sunt o piedică împotriva poftei și lăcomiei. Chiar dacă ne asumăm că o să ne îngrășăm de sărbători, contează dacă sunt 2 sau 5 kg în plus

Ce este indigestia

Indigestia este o problemă foarte frecventă. Indigestia, după cum indica și numele sau, înseamnă digerare proasta. Cu alte cuvinte, stomacul este "umplut" până la refuz de un conținut compact, pe care sucurile gastrice îl transforma mai greu și într-un timp mai îndelungat.

Indigestia poate apărea daca:

– mănânci prea mult deodata sau combini multe preparate diferite la aceeași masa;

– mănânci grăbit și nu mesteci bine;

– faci exces de alimente "grele" sau bogate în grăsimi, de alcool, de cafea, de tutun.

Simptomele afecțiunii apar, în cele mai multe cazuri, la scurt timp după masa: greata, vărsături, acompaniate eventual de o jena sau chiar durere în partea superioara a abdomenului (la nivelul stomacului), balonare, limba "încărcată", senzație de stomac prea plin, arsuri gastrice, stare generala proasta, diaree sau constipație, uneori dureri de cap sau amețeli.

Foto shutterstock.com