1. Dulciurile si alimente bogate in grasimi nesanatoase

Aici lista este lunga. Pe de o parte avem produsele cu mult zahar, asa zisele "calorii goale" care ne indoapa corpul cu zahar fara sa aiba vreo proprietate nutritionala: cerealele dulci pentru mic dejun, gogosi, produse de patiserie, prajituri, inghetata, prajituri si suc. Acestea te seaca de energie si iti dau senzatia de foame, plus ca cresc sansele de obezitate.

2. Carnea bogata in nitrati si grasimi saturate

Carnurile procesate, cum sunt mezelurile, sunca, salamurile, carnati si hot-dog-ul contin nitrati, aditivi chimici care au rolul sa le conserve prospetimea. Nitratii au fost legati de cancerul de stomac si alte boli degenerative. Grasimile saturate, de asemenea, sunt foarte periculoase, intrucat ridica nivelul de colesterol rau din sange. 

3. Ingrediente pe care nu poti sa le pronunti

O regula foarte simpla de care trebuie sa tii cont la cumparaturi: citeste ambalajul produselor si daca vezi primele 5 ingrediente au un nume pe care nu-l poti pronunta, renunta la ele. Incearca sa cumperi produse cu cat mai putine ingrediente.

4. Produsele "naturale"

Daca vezi pe eticheta ca scrie "natural" sau "slab in grasimi", asta nu inseamna ca produsele respective chiar sunt asa. E vorba de prajituri, dressinguri de salata sau iaurturi in principal. Ai mare grija si citeste lista de ingrediente inainte sa le cumperi.

5. Conservele bogate in sodiu

Stiai ca 80% din aportul de sodiu din corp provine din alimentele prelucrate si conservate? Acestea sunt foarte periculoase intrucat cresc tensiunea arteriala. Inlocuieste-le cu produse de sezon, proaspete, sau legume congelate.