1. Bea cafea sau ceai negru
Fara frisca, fara zahar. Ambele contin antioxidanti importanti si te protejeaza de mai multe boli.

2. Alatura-te campaniei Meatless Friday
Aproape intreaga lume a aderat la campania "o zi pe saptamana fara carne". La noi, Foodstory.ro si Oana Cuzino te incurajeaza sa fii Meatless in fiecare zi de vineri, iar pentru asta avem retete gustoase si sfaturi de gatit fara carne.

3. Bea apa cand iesi in oras
Ori de cate ori bei o bautura alcoolica la o petrecere, alterneaz-o cu un pahar de apa. Astfel, te hidratezi, consumi mai putine calorii lichide si nu te imbeti.

4. Pregateste pranzul de acasa
Propune-ti ca macar o data pe saptamana sa-ti aduci la serviciu un pranz pregatit de acasa. Orice e gatit de tine este automat mai sanatos decat ce-ti comanzi. Ziua ideala este lunea, pentru ca poti sa-ti pregatesti ceva bun duminica.

5. Sustine producatorii locali
Daca vrei cele mai bune legume si fructe, gaseste-ti niste producatori din zona in care locuiesti si cumpara doar de la ei. Cunoscandu-i si dezvoltand o relatie cu ei, te poti asigura ca produsele lor sunt naturale si ca mananci mult mai sanatos. In plus, le sustii activitatea.

6. Inlocuieste sucul cu apa aromata
Nutritionistii din intreaga lume recomanda evitarea sucurilor, iar apa ramane cea mai sanatoasa optiune. Daca nu-ti place sau nu poti sa o bei asa cum e, fara gust, ai la indemana cateva retete extrem de simple menite sa o faca cat se poate de delicioasa.

7. Foloseste farfurii mai mici
Vrei sa mananci mai putin? E foarte simplu. Primul pas este sa folosesti farfurii mai mici. Astfel, iti pacalesti creierul si te simti satul dupa o cantitate mai mica de mancare.

8. Inlocuieste alimentele nesanatoase cu unele naturale
Struguri congelati in loc de bomboane, avocado in loc de unt, iaurt grecesc in loc de smantana - iata doar cateva alegeri mult mai sanatoase pe care le poti face zi de zi.

9. Presara seminte peste orice
Semintele de chia, de in sau de canepa sunt pline de nutrimenti extraordinari pentru sanatate. Asa ca, pune-i peste tot - de la sandvisuri la salate si chiar la deserturi.

10. Mananca colorat
Cu cat sunt mai colorate mesele tale, cu atat sunt mai concentrate in vitamine, minerale si antioxidanti.