Chef Adrian Hădean ne arată pe blogul personal ce trebuie să facem pentru cea mai bună friptură, pe care putem să pregătim la tigaie sau la grătar.
 
"Ingrediente pentru 4 persoane:
 
2 căței de usturoi
100 ml cafea
60 ml oțet balsamic
60 grame muștar
60 grame zahăr brun
2 linguri ulei de măsline
1 ceapă de mărime medie
sare, piper
750 grame vrăbioară de vită maturată
 
Pasul 1
 
Dacă vă doriți o bucată de vită suculentă, fragedă și care se gătește rapid, vă recomand vrăbioara de vită.  Pentru a vă asigura că aveți în față o bucată de carne masticabilă este important ca aceasta să fie maturată cel puțin 20 de zile.  În mod ideal ar fi vreo 26-28 de zile. Acestea fiind zise nu mi-a rămas decât să  pregătesc ingredientele pentru marinare. Un sos bun trebuie să aibă un echilibru de acid, ulei și condimente."

"Pasul 2
 
Am tăiat ceapa și usturoiul după care le-am amestecat într-un castron cu restul ingredientelor astfel încât am obținut un sos numai bun de pus carnea la odihnit în el. Bucățile de vită le-am cumpărat deja tranșate și ambalate individual, astfel încât nu am mai avut bătăi de cap la acest capitol.  Carnea se lasă la marinat cel puțin o oră la temperatura camerei însă cel mai indicat ar fi să stea peste noapte în frigider acoperită fiind cu o folie alimentară. Aromele vor fi mult mai intense, iar bucuria gustului pe măsură.
 
Pasul 3
 
Este foarte important ca atunci când puneți carnea pe grătar sau în tigaie aceasta să fi ajuns deja la temperatura camerei.  În traducere liberă,  scoateți carnea din frigider cam cu jumătate de oră înainte de a o găti. Asadar, carnea am scos-o din marinată și am zvârlit-o în tigaia  bine încinsă.  5 minute pe o parte după care am întors-o cu un clește și am mai lăsat-o 3 minute pe cealaltă parte. De reținut a nu înfinge furculița în carne pentru a nu elibera acele sucuri care dau savoare cărnii.
Cam cât timp petrece bucata de carne la foc, tot atât trebuie să îi dăm răgaz să își vină în fire înainte de a înfige cuțitul în ea. Deseori așteptarea e grea, dar merită tot efortul.

Pasul 4
 
Aici lucrurile devin și mai simple și mai pe placul nostru.  Din marinata care v-a rămas o puneți la foc domol să mai scadă un pic și devine un sos excelent. Mai apoi vine momentul în care efortul și grija cu care am tratat preparatul dă roade. Am pus niște salată lângă căci orice ai pune, vedeta rămâne tot daraba noastră de carne îmbibată în arome încântătoare."

PE PRO TV PLUS PUTEȚI VEDEA VIAȚA BATE VLOGUL - SEZONUL 2

FOTO: SHUTTERSTOCK