Daca Raluca Negru a fost nevoita sa abandoneze competitia culinara dupa niste probleme cu stomacul din cauza carora a ajuns la spital, Gabriela Simion a facut tot posibilul sa greseasca un fondue pe care in mod normal il face ca la carte.

Cei trei jurati au observat ca Gabriela isi dorea sa paraseasca "MasterChef" si au eliminat-o cu parere de rau: "Sa faci un fondue necesita experienta si sa cunosti tainele branzeturilor. Ne-ai demonstrat ca nu stii si ca nici nu vrei sa recunosti. Stiu ca nu vrei sa mai stai cu noi. Se vede ca nu mai vrei din atitudinea ta fata de colegi si fata de mancare", i-a spus chef Florin Dumitrescu.

"Vreau acasa. Da, a fost premeditat. Stiam ca daca las focul aprins, preparatul se va usca. De aceea am si terminat cu jumatate de ora mai devreme", a recunoscut concurenta.

A fost o seara cu ghinion si pentru Bobby - Bogdan Farcas. Concurentul a fost protagonistul unei gafe care l-a costat eliminarea din competitia de la "MasterChef". La proba in care a trebuit sa gateasca paste intr-un mod inedit si cat mai original, concurentul a incurcat smantana cu frisca, iar rezultatul a fost unul dezastruos. "Tu le-ai gustat?", l-a intrebat chef Florin Dumitrescu, singurul care a avut ghinionul sa guste preparatul.

"Da, nu se pot manca. Am adus doua smantani pe care nu scria nimic si am pus din greseala frisca. E o prostie, stiu",si-a recunoscut Bobby gafa."Stii ce faceam in locul tau? Plecam de la banc si o scapam pe jos pe aia din mana", l-a sfatuit chef Catalin Scarlatescu.

Martea viitoare, de la 20.30, la ProTV, concurentii vor gati pentru invitatii la after party-ul de dupa concertul lui Smiley. Impartiti in echipe de cate trei, cei ramasi in competitie isi vor ca silinta ca seara sa fie perfecta.