Gordon Ramsay a inceput filmarile pentru MasterChef Junior, o competitie intre copii, care nu-i va tine in priza doar pe cei mici, ci si pe fanii sai, care abia asteapta sa-l vada in aceasta ipostaza.

Avand in vedere temperamentul vulcanic al chef-ului si pasiunea lui pentru injuraturi, toata lumea este curioasa sa-l vada cum se va comporta cu copiii si cata rabdare va avea cu ei.

"Nu am injurat niciodata", a spus Gordon intr-un interviu acordat Television Critics Association. Un concurent in varsta de 10 ani l-a corectat insa imediat: "De doua ori".

Se pare ca injuraturile au fost insa indreptate catre membrii unui restaurant si nu catre copii. "Stim cu totii ca cuvantul cu F inseamna mancare", a mai glumit chef-ul.

Pentru a nu fi prea dur cu cei mici, Gordon a modificat putin formatul emisiunii, iar acestia vor fi eliminati cate doi deodata si intr-o maniera mai blanda.

Cu toate acestea, Gordon isi va pastra spiritul autoritar: "Sunt foarte onest si direct si cred ca copiii apreciaza asta. Nu pot renunta la acest lucru".

Juniorul MasterChef va pleca acasa cu 100.000 dolari.