Greşeli comune în bucătărie

Unele obiceiuri pe care le avem atunci când gătim pentru cei dragi nu sunt tocmai corecte. Banalul gustat al mâncării, spre exemplu, este un gest pe care îl faci pentru a şti dacă preparatele tale mai au nevoie de sare sau alte condimente; şi totuşi este, în parte, greşit, dacă nu îl faci cum scrie la carte. Mai ales în cazul preparatelor “la rece” este indicat să nu folosim acelaşi tacâm atunci când le gustăm pentru că putem transfera în mâncare bacterii din gură, iar în lipsa tratamentului termic acestea nu vor muri. 

Iată care sunt cele mai frecvente şi aparent inofensive greşeli pe care mulţi le fac în bucătărie:

• Decongelezi carnea afară

Orice temperatură între 5 şi 60 de grade este riscantă pentru carne pentru că permite dezvoltarea multor bacterii nocive. Cel mai indicat este să o dezgheţi la frigider sau în cuptorul cu microunde.

• Speli carnea înainte de a o găti

Fie ca vorbim despre pui, porc, miel sau vită, carnea nu se spală înainte de preparare. Motivul este unul cât se poate de simplu: atunci când o speli, bacteriile de pe carne pot fi transportate odată cu stropii de apă care sar în jur pe alte produse, dar şi pe suprafeţele şi ustensilele din bucătărie. Dacă pui carnea nespălată pe foc, însă, microorganismele nocive vor muri la temperaturile înalte.

• Aştepţi ca mâncarea să se răcească înainte de a o băga la frigider

Probabil ţi s-a spus că astfel protejezi frigiderul sau poate pur şi simplu aşa ai învăţat, fără să ţi se ofere vreo explicaţie. Nu înseamnă, însă, că este şi correct. Bacteriile se dezvoltă rapid şi pun în pericol produsele perisabile care stau afară din frigider mai mult de o oră, cel mult două.

• Guşti mâncarea veche să vezi dacă mai este bună

Dacă ştii că ai preparat-o de prea mult timp sau dacă pare alterată, decât să o guşti, mai bine o arunci, decât să rişti să pui pe limbă eventualele bacterii pot provoca o intoxicaţie alimentară.

• Guşti aluatul crud

Dacă ai folosit ouă pentru aluat, riscul ca ele sa aibă salmonella este destul de mare; această bacterie moare doar când este expusă la temperaturi foarte ridicate. In plus, făina folosită la aluaturi poate fi contaminată cu E.Coli, responsabilă pentru o largă paletă de infecţii.

• Foloseşti miere la gătit sau pentru a îndulci un ceai fierbinte

Atunci când este expusă la temperaturi ridicate, mierea îşi pierde din proprietăţi şi poate deveni toxică. 

• Nu te speli pe mâini înainte să te apuci de gătit

Chiar dacă te-ai spălat cu 20 de minute înainte de a te apuca, efectiv, de preparat mâncarea, înainte de a manevra alimentele este obligatoriu să o mai faci o dată, pentru ca, între timp, probabil ai mai atins şi alte lucruri. Spală-te pe mâini şi înainte, şi după ce te apuci de gătit, şi eventual chiar şi în timp ce o faci.

Tags: gatesti, greseli