Raftul bunicii, unul dintre cele mai iubite branduri de făină din țară, a lansat campania „Rețete de acasă”, o ocazie perfectă de a readuce la lumină cele mai îndrăgite rețete și preparate și a-i recompensa pe cei mai harnici și dedicați iubitori ai gătitului.

Campania „Rețete de acasă” este un concurs cu o frecvență lunară și teme diferite. Inspirat din tradițiile, obiceiurile și momentele specifice perioadei, Raftul bunicii te provoacă să pregătești rețetele preferate și să le înscrii în concurs pentru a câștiga premii pe măsură. 

Provocarea lunii trecute a invitat comunitatea pasionaților de gătit să pregătească cele mai dragi rețete din copilărie, pline de amintiri, moștenite de la mama sau bunica. Pentru că aprecierea și dăruirea față de gătitul acasă ne aduc împreună, a fost primită cu entuziasm de iubitorii de bunătăți de casă. Astfel, Raftul bunicii a demonstrat că rămâne brandul în care mamele, tații, bunicile, familiile și toți cei care iubesc să gătească au încredere pentru a aduce iubirea, atenția și grija pentru cei dragi în bucătăria lor. „Rețeta preferată din copilăriea cumulat 150 de înscrieri și și-a desemnat deja câștigătorii. Rețeta de sărățele a Cameliei a fost recompensată, prin jurizare, cu un coș cu produse Raftul bunicii, iar propunerea de clătite aromate din bucătăria bunicii i-au adus Doinei, prin tragere la sorți, o mașină de pâine. Descoperă rețetele lor aici.

Totodată, Raftul bunicii i-a surprins pe toți cei înscriși în concurs. Pasiunea, emoția și creativitatea le-au fost recompensate cu o broșură digitală cu rețete apetisante cu legume de sezon, pentru un plus de ajutor și inspirație în pregătirea celor mai delicioase bunătăți de casă.

 Raftul bunicii găsește întotdeauna o modalitate de a reveni la cei care îi sunt alături, de a le recompensa eforturile, talentul în bucătărie și atenția față de calitatea ingredientelor. Astfel, luna aceasta, campania „Rețete de acasă” continuă cu o nouă provocare. Inspirat din cele mai de preț amintiri din vacanța de vară și vizitele la bunici, Raftul bunicii te îndeamnă să împărtășești rețeta ta preferată de „Bunătăți pentru picnic”.

Ieșirile la iarbă verde, mesele pline de bunătăți de casă, servite la umbra nucului bătrân din grădină, la pădure sau pe malul liniștit al unui lac, în compania celor dragi îți pot aduce premii deosebite. Scoate cartea de rețete moștenite de la bunica, alege-ți preferatele, cheamă-ți ajutoare în bucătărie și umple coșul de picnic cu tarte, brioșe, focaccia, quiche-uri, checuri aromate și orice alte bunătăți mici, dulci sau sărate pregătite acasă. Arată cum te bucuri de natură, de vremea bună și de timp liber și poți câștiga premii pentru bucătăria ta.

Pentru a te înscrie în provocarea lunii iulie nu trebuie decât să parcurgi următorii pași simpli: pregătește rețeta cu Raftul bunicii, scrie pașii de urmat și povestea sa în formularul de pe site, încarcă cel puțin o fotografie în care să incluzi produsul Raftul bunicii folosit în pregătirea rețetei preferate din coșul de picnic. Intri automat în tragerea la sorți pentru o mașină de pâine, iar, ca urmare a jurizării, Raftul bunicii premiază cu un coș cu produse cea mai interesantă rețetă pentru bunătăți numai bune de savurat pe o pătură, undeva la umbră! 

În tragerea la sorți și în procesul de jurizare intră rețetele înscrise până pe 31 iulie 2022, care respectă tematica lunii și care includ cel puțin o fotografie clară cu produsul Raftul bunicii folosit.

Câștigătorul jurizării și cel al tragerii la sorți vor fi anunțați pe 8 august 2022 pe pagina de Facebook Raftul bunicii, iar rețetele lor vor fi publicate pe site, pe Facebook sau pe Instagram Raftul bunicii. 

În lunile următoare, Raftul bunicii te așteaptă cu noi provocări și cu noi rețete cu „Delicii cu fructe de sezon” proaspăt culese din grădina bunicii, „Bunătăți la pachet” pentru toți pofticioșii care încep școala în această toamnă și, nu în ultimul rând, „Savori de sezon” până la finalul lunii octombrie. Pentru a afla mai multe detalii și a nu rata provocările lunare, rămâi aproape de Raftul bunicii.