Imi place sa ii spun dupa numele ei britanic: lemon curd sau curd de lamaie. Un curd pentru ca e facuta cu oua care nu se incheaga ca o crema cu amidon pentru ca sunt gatite pe bain-marie. Imi place gustul ei puternic de citrice si ingredientele nepretentioase, timpul scurt in care se gateste si versatilitatea care o face potrivita pentru aproape orice combinatie de desert.

Crema cu lamaie este cea mai populara, insa o poti pregati si cu lime, portocala, grepfrut. Le poti combina aromele sau le poti pregati separat. Secretele pe care trebuie sa le stii sunt cum sa lucrezi la bain-marie si cum sa storci sucul de lamaie fara batai de cap. Adica, sa lasi lamaile (sau citricele) sa ajunga la temperatura camerei si sa le rulezi de cateva ori pe masa inainte sa le tai si sa le storci cu mana, obtinand astfel tot sucul din ele. Inca un truc bun de stiut este sa razi coaja de citrice imediat ce le-ai scos din frigider pentru ca se rade mai usor.

M-am indragostit de lemon curd intr-o tarta in care mi-a placut contrastul dintre aluatul dulce si crema acrisoara, matasoara si consistenta ca o budinca. Apoi am aflat ca britanicii sunt innebuniti dupa ea si o servesc cu “scones” (chifle mici) la ora ceaiului, cu briose, cu biscuiti. Am gasit-o in retete de cheesecake, ca ultim strat adaugat in locul unui sos de fructe. Am vazut ca poate fi folosita ca umplutura pentru prajituri, cupcakes, torturi, gogosi, clatite, o poti aseza ca strat in parfaits sau intr-o Pavlova si sunt sigura ca mai exista variante delicioase in care poate fi folosita.

Iar daca iti ramane, o poti pastra intr-un borcan inchis etans timp de o saptamana, la frigider.

Reteta de Lemon Curd (crema de lamaie cu ou)

Ingrediente (pentru 400-450 g crema):

  • 4 oua
  • 200g zahar
  • 100ml suc proaspat stors de lamaie (de la 2 lamai mari)
  • 80g unt la temperatura camerei
  • 1 ½ linguri coaja rasa de lamaie

Amesteca ouale, zaharul si sucul de lamaie cu un tel, intr-un bol de metal sau o oala mai mica. Alege vasul astfel incat sa se potriveasca pe o alta oala mai mare in care sa pui apa si sa lasi la foc mic sa fiarba pentru bain-marie. Amesteca fara oprire ( pentru a preveni inchegarea oului) pana cand crema se ingroasa si va arata ca o smantana sau ca un sos Hollandaise. Asta va dura in jur de 10 minute.

Ia oala de pe foc si imediat strecoara crema printr-o sita pentru a indeparta cocoloase si samburi de la lamaie, daca ti-a scapat vreunul.

Taie untul in bucatele mici si amesteca-l in crema pana se topeste. Adauga coaja rasa de lamaie si lasa crema sa se raceasca. Aceasta va continua sa se ingroase si sa se intareasca pe masura ce se raceste. Acopera vasul in care se afla crema cu o folie alimentara si pune-l la frigider.

O poti folosi oricand si oricum doresti. Eu am pus-o intr-o tarta simpla pe care am mancat-o cu sos de zmeura.

Inspiratia mea: Good Life Eats si What's Cooking America