"Nu am vrut initial sa promovez acest local prin faptul ca eu gatesc in el, am inceput  sa-l promovez pur si simplu prin gust, gustul diferit al produselor. Clientii nu stiu inca de la capul locului cine gateste acolo si se aseaza  la masa comanda ceva si gusta, se opresc si reactia <mmm, foarte bun!> Si cred ca asta ii face sa se mai intoarca odata. Mi s-a intamplat de multe ori sa laude ce au  mancat si dupa ceva vreme sa spuna <<dar stai eu te cunosc parca, ai fost la Masterchef?>> Am o mare satisfactie cand sunt laudata stict pentru gust chiar inainte sa realizeze ca eu sunt castigataorea concursului, e frumos sa fie asa", ne-a povestit ea. 

Noi am vizitat-o intre dimineata si, cat timp ne-am savurat cafeaua, Jesica a preparat deja desertul cu care i-a dat gata pe jurati in finala MasterChef de anul trecut. Mai jos, aveti lista de ingrediente si modul de preparare. Va recomandam sa il incercati, rezultatul este greu de descris in cuvinte.

Ingrediente pentru 8 portii:

Pentru para vanilata:

  • 8 pere
  • 1 pastaie de vanilie
  • 10 linguri de zahar
  • 1 litru de apa
  • 200g ciocolata alba 

Pentru briosa de ciocolata:

  • 3 oua
  • 1 galbenus de ou
  • 100 g unt
  • 200g ciocolata neagra
  • 150 g zahar
  • 3 linguri de faina
  • 1\4 lingurita praf de copt

Pentru sosul de fructe de padure si mango:

  • 200 g fructe de padure
  • 100 g mango
  • 2 linguri de zahar
  • 1-2 lingura de coniac

Se curata perele de coaja, li se inlatura cotoarele si se pun la fiert in siropul facut din zaharul si pastaia de vanilie. Se lasa la fiert circa 20 de minute.

Intre timp se prepara briosele. Untul si ciocolata se topesc pe baie de aburi, iar ouale si zaharul se bat spuma.

Se incorporeaza faina si praful de copt, apoi se toarna usor ciocolata topita amestecand usor cu spatula.

Se tapeteaza cu faina 8 forme pentru savarine care se umplu un pic mai mult de jumatate. Se pun in cuptor incins si se coc timp de 18 minute la 180 de grade.

Cand sunt gata, se ung cu putina apa vanilata in care au fiert perele, apoi se trec prin fulgi de ciocolata neagra.

Para fiarta si racita se trece prin ciocolata alba, topita si ea pe baie de aburi, si se da la congelator timp de o ora.

Pentru sos, fructele de padure se pun pe foc impreuna cu zaharul si cateva linguri din siropul de la pere. Cand incepe sa se reduca, le flambam un pic cu coniac, apoi le trecem intr-un recipient pentru blender impreuna cu bucatile de mango.

Voila... simplu, elegant, gustos!

Adresa: Tapas, cu drag, Str George Mihail Zamfirescu nr 49
Fotografii:  Teodora Maftei