Popcorn, seminte, alune, saratele, inghetata, chipsuri. Toate au un numitor comun: sunt atat de bune incat nu te lasi pana nu iei si ultima inghititura. Partea rea, ca pentru toate celelalte gustari din magazin care intra in categoria junk food, este ca nu sunt tocmai sanatoase. Contin multa sare sau, dupa caz, zahar, E-uri, conservanti si aditivi.

Pentru multe dintre ele solutia mai sanatoasa este sa le pregatesti acasa, iar chipsurile de cartofi nu fac exceptie. Poti face felii subtiri si crocante de cartofi cu mana ta si poi reduce substantial din ingredientele nocive.

Singurul secret de tinut minte este sa lasi feliile de cartofi la inmuiat in apa rece pentru cel putin 20 de minute.

Ingrediente (pentru 4 portii):

  • 2 cartofi mari pentru prajit
  • 1 lingurita sare
  • ulei pentru prajit (de floarea soarelui, palmier, rapita)
  • Optional: 1 lingurita frunze de rozmarin tocate marunt

Curata cartofii si feliaza-i foarte subtire cu un curatator de legume sau un cutit foarte ascutit. Feliile nu trebuie sa fie mai groase de 3 mm. Pune feliile de cartofi intr-un bol cu apa rece si lasa-le asa cel putin 20 de minute (sau cateva ore bune in frigider), astfel incat cartofii sa elimine o parte din amidon.

Scurge-i si usuca-i pe servetele de hartie.

Pune ulei intr-o tigaie adanca, astfel incat sa ai cel putin 5cm de ulei, dar sa nu depaseasca jumatatea tigaii.

Incinge uleiul pana cand acesta atinge 180C. Daca nu ai termometru, testeaza-l cu o felie de cartof. Daca atunci cand e pusa in ulei se formeza bule in jurul ei si sfaraie, inseamna ca uleiul e incins.

Pune feliile de cartofi in uleiul incins, in mai multe transe, astfel incat sa nu aglomerezi tigaia. Prajeste-le timp de 4 minute amestecand din cand in cand.

Scoate cartofii cu o paleta pe servetele de hartie. Odata ce ai terminat de prajit, presara sare (amestecata cu rozmarin daca folosesti) si serveste chipsurile imediat.

Reteta: Jody Willams pentru Food52.com