Foarte multe persoane se întreabă însă care sunt produsele de post, iar mierea este unul dintre alimentele care produc nelămuriri în rândul credincioșilor. Unii spun că mierea este de post, iar alții susțin că aceasta nu este un produs de post.

Preoții spun însă că mierea poate fi consumată în timpul postului, iar un părinte a explicat că și și Ioan Botezătorul se hrănea cu faguri de miere.

„Mierea este un aliment de post. De când mă știu și în orice context pe care mi-l pot aminti, mierea am perceput-o ca fiind de post. Mi se pare că această discuție este una mai recentă, mai modernă și că înainte nu încăpea îndoială cu privire la aceasta. Înțeleg că acum sunt fel și fel de argumente pro și contra, pe care cred că deja le-ai citit, având în vedere că te preocupă subiectul. Pentru cine vrea să se piardă în ele, nu are decât să o facă, dar să nu uite esența postului!

Eu nu am întâlnit la nimeni (încă) în mediul bisericesc (între preoții de mir sau monahi, între mireni etc.) ideea că mierea ar fi de frupt (de dulce). Sigur, nu exclud ca unii sau alții să aibă această opinie. Da, putem discuta despre aspectul duhovnicesc al lucrurilor. În sensul că cineva se poate întreba cât de „post” este cu adevărat postul „îndulcit” cu miere sau dacă mierea este potrivită pentru a fi consumată în post de cel care dorește să postească mai aspru. Acestea sunt cu totul alte discuții!

În orice caz, cel mai simplu pentru oricine este să aplice principiul biblic conform căruia „dacă vom mânca, nu ne prisoseşte, nici dacă nu vom mânca, nu ne lipseşte”. Dacă nu ai mâncat până acum, nu înseamnă că de acum trebuie să mănânci pentru că am spus eu că este de post! Poți face cum îți dictează conștiința, dar mai ales întreabă-ți duhovnicul despre asta și fă cum îți spune și nu judeca pe cei ce mănâncă miere în post”, a spus preotul Andrei.