Ingrediente:

  • 5 Kg. Vinete
  • 5 Kg. Ardei gras
  • 5 Kg. Gogosari
  • 1 Kg. Ceapa
  • 1 L. Ulei
  • Sucul de la 5 Kg. de rosii sau 1,5 L. Suc de rosii
  • Sare, Piper, Ardei iute, foi de Dafin

Mod de preparare:

Sunt foarte multe retete de zacusca si pentru fiecare reteta sunt mai multe moduri de preparare. Reteta mea este poate una din cele mai complicate dar merita. Este "Regina Zacusca" !

Incepem cu coacerea legumelor. Vinetele se vor coace cel mai bine direct pe flacara. Se pot coace foarte usor in cuptor dar rezultatul nu va fi acelasi. Vinetele coapte pe flacara au o aroma mult mai puternica si aparte. Al doilea avantaj este culoarea. Vinetele raman mult mai albe decat cele coapte in cuptor. Dezavantajul celor coapte pe flacara deschisa este ca se curata mai greu decat cele coapte la cuptor. Bun. Coacem vinetele, ardeii si gogosarii si le curatam.

Vinetele le lasam la scurs si aruncam zeama scursa. Ardeii si gogosarii ii lasam sa se scurga dar recuperam zeama pe care si-o lasa. O vom adauga mai tarziu la fiert. Curatam si tocam marunt ceapa sau o dam pe masina de tocat. Trecem prin masina de tocat si vinetele, ardeii si gogosarii.

Punem la calit intr-o oala mare ceapa in 1L de ulei. Cand ceapa a devenit sticloasa, punem toate legumele tocate, impreuna cu sucul scurs de la ardei si gogosari si le calim impreuna 10 minute, amestecand mai tot timpul.

Adaugam si sucul de rosii sau passata, cam 5-6 lingurite de sare, jumatate de lingurita de piper si 4-5 foi de dafin. Daca va place picanta, acum e momentul sa adaugati si unu, doi ardei iuti. Inainte sa puneti ardeii iuti, verificati gustul caci poate fi picanta deja din cauza gogosarilor. Fierbem bine vre-o 2 ore amestecand des . Dupa ce a fiert, trimitem zacusca la cuptor pentru inca 1-2 ore.

Pana ce a iesit uleiul deasupra. Gustam si mai adaugam sare sau piper daca mai este nevoie. O punem in borcane cat inca e fierbinte si sterilizam borcanele.

Si aici sunt mai multe metode. Se pot pune intr-o oala cu apa la fiert sau (preferata mea) in cuptor foarte bine incins. Se pun in cuptor, se lasa cateva minute la temperatura maxima si se opreste cuptorul. Borcanele le lasam in cuptor 8-10 ore. Doar dupa, le scoatem din cuptor si le punem imediat capacele sau le legam cu celofan. Daca reteta a fost respectata intocmai, avem o minunatie de zacusca care va fi tot mai buna pe masura ce timpul trece. Borcanele se vor depozita la loc racoros si uscat. 

Vezi mai multe retete de-ale lui Bogdan Roman pe eubucatar.blogspot.ro