Când dăruim un vin, sunt multe lucrurile care pot face din el mai mult decât o altă sticlă. Vinurile au poveste, istorie, personalitate și, în funcție de cât de bine îl cunoaștem pe cel căruia i-l dăruim, putem găsi vinul perfect, cel care îi va rămâne în memorie și în inimă. 

Am rugat-o pe Marinela Ardelean, expert internațional în vinuri, jurat în concursuri internaționale de vin, autor de cărți despre vin, absolventa unui doctorat despre vinuri și branding de țară, să ne ghideze prin nenumăratele opțiuni pe care le avem atunci când vrem să impresionăm pe cineva drag de sărbători. 

Ea a decis să ne îndrume către regiunea Dealu Mare, una dintre cele mai bogate Denumiri de Origine Controlată din România, cu o varietate excepțională de vinuri de calitate, de la producători cu multe medalii câștigate de-a lungul anilor. 

„Când alegi un vin pe care să-l faci cadou, prețul – care este cel mai des invocat drept criteriu în alegere vinului pentru consum propriu - își pierde din importanță, iar alte aspecte devin instantaneu mai importante”, spune Marinela Ardelean, și adaugă că altele sunt criteriile de pornire în această situație: „Ce fel de persoană este destinatarul? Ce vârstă are, ce preferințe culinare, când și cum va fi consumat vinul?”

„Nu este cazul să vă panicați”, ne liniștește ea. „Există vinuri pentru toate ocaziile și pentru toate categoriile de public, inclusiv vinuri vegane sau fără alcool (puțin cam extrem, dar există!). În general, în orice hipermarket (mai ales dacă calci pragul unui WineSquare, la Carrefour) poți găsi o selecție bună de vinuri, din care ai cu siguranță cum să alegi ceea ce îți dorești.”

Citește continuarea pe www.protv.ro!